De obicei oamenii iau vitamin pentru păstrarea sănătatii, dar vitaminele sunt la fel de necesare si pentru piele, păr si unghi.
Ţinem diete şi regimuri drastice pentru a scăpa de kilogramele in plus, dar odată cu ele, pierdem din frumuseţe. Părul devine tern, subţire, începe să cadă uşor, pielea este şi ea uscată, se ridează. Pentru a compensa aceasta este nevoie sa luam anumite vitamin:
Vitamina A
Când nivelul ei scade în organism, pielea se usucă, apar riduri şi coşuri pe obraji, braţe, coapse şi fese. Dacă ai pete întunecate pe piele, reparaţiile de urgenţă se fac tot cu vitamina A.
Retinoizii, derivaţii de vitamina A, stimulează producţia de colagen şi liniile fine sunt astfel reduse, pielea redevine netedă, ba chiar și înnoirea celulară este mult mai rapidă, iar pielea capătă tonus. Pentru că vorbim de piele, o cremă care să conţină retinoizi o poate ajuta cel mai rapid, însă suplimentele și un aport mai mare de legume sunt excelente pentru a restabili echilibrul. Cremele cu retinoizi se aplică pe timp de noapte, pentru că lumina soarelui inactivează cele mai multe forme de vitamina A. Deşi au numeroase beneficii, aceste creme sunt uneori iritante, stimulează exfolierea şi e indicat să nu le foloseşti în cantităţi prea mari. O cantitate cât un bob de mazăre este suficientă pentru nevoile tenului şi gâtului.
Surse naturale: cartofi-dulci, legume cu frunze închise la culoare, morcov, pepene galben.
Vitaminele complexului B
Crăpăturile din colţul gurii, uscăciunea pielii, senzaţia de mâncărime, căderea părului sunt semnele unei deficienţe de vitamine din grupul B. Lipsa lor apare la vegetarieni, în curele de slăbire sau în perioadele de post.
Vitamina B3, spre exemplu, ajută enzimele din corp să funcţioneze corect, iar pielea să arate bine, pentru că stimulează hidratarea şi creşte producţia de ceramide la nivelul pielii. Este de mare ajutor şi în tratarea acneei.
Vitamina B7 (biotină) la un nivel nesatisfăcător face ca pielea să devină foarte sensibilă, solzoasă, să se înroşească uşor, iar căderea părului se accentuează. Când este suficientă în organism, pielea devine strălucitoare, la fel părul, iar unghiile sunt mai puternice. Pielea uscată se rehidratează rapid şi se repară, dispar iritaţiile.
Măştile cu gălbenuş sunt excelente pentru un ten cu astfel de probleme sau pentru părul uscat. Poţi adăuga vitamina B3 (½ fiolă) în crema de zi, omogenizând-o în palmă înainte de aplicare. Vei obţine astfel o veritabilă cremă antiîmbătrânire.
Surse naturale: pui, ton, ciuperci, sparanghel, sfeclă roșie, ouă, scoici, cereale, salată verde, migdale, nuci.
Vitamina C
Scorbutul, aşa cum este denumit nivelul scăzut de vitamina C, este o boală care nu mai afectează de ceva vreme omenirea decât în cazuri grave de malnutriţie. Totuşi, o cantitate mică de vitamina C se repercutează asupra supleţii pielii, întrucât ea este necesară producerii de colagen în mod natural. Dacă nivelul ei este bun sau restabilit, ea joacă un rol-cheie în lupta antiîmbătrânire – şi nu doar prin producerea de colagen, ci şi prin protecţia pe care o asigură pielii față de radicalii liberi şi toxine. Pielea devine netedă şi mai fermă, iar petele maronii se estompează. Tot vitamina C contribuie la reducerea inflamaţiei.
Se găseşte în formulele hidratante ale serumurilor şi cremelor. Ca tenul să primească doza necesară, o astfel de cremă va fi folosită cel puţin şase luni pentru a observa o diminuare a ridurilor şi o decolorare a petelor. Se aplică dimineaţa, înaintea cremei cu protecţie solară, şi seara. Când crema conţine şi vitamina E, vei beneficia de o protecţie de patru ori mai mare contra radicalilor liberi, întrucât aceste vitamine se potenţează una pe cealaltă.
Surse naturale: ardei iute, citrice, pătrunjel, cartofi, kiwi, coacăze, roşii, broccoli.
Vitamina E
Se numeşte și gardianul pielii sau vitamina antiîmbătrânire pentru că are rol de protector celular. Deşi pielea are nevoie de ea, această vitamină nu este produsă în organism şi trebuie asimilată din dietă şi creme. Protejează pielea de daunele radiaţiilor UV, dar şi de fumul de ţigară şi reface repede hidratarea pielii.
Se găseşte în produsele de protecţie solară, dar şi în formulele cremelor hidratante. La fel ca vitamina B sau C, care pot fi adăugate în măşti şi creme, ea poate fi încorporată în crema ta obişnuită de faţă sau corp după ce o cumperi de la farmacie.
Surse naturale: germeni de grâu, fulgi de ovăz, pesmet, iaurt, nuci, migdale, avocado, tofu.
Vitamina K
Cearcănele pot avea multe cauze: ereditare, oboseală, dar şi deficienţe ale anumitor substanţe esenţiale din organism, printre care se numără şi vitamina K. Una dintre tulburările procesului de coagulare, în care această vitamină este implicată, este apariţia echimozelor. O doză oferită pielii poate lumina privirea.
Se găseşte în cremele anticearcăn. Un studiu arată că, după utilizarea zilnică a unei creme ce conţine vitamina K, vreme de câteva săptămâni, cercurile negre s-au diminuat foarte mult.
Surse naturale: legume cu frunze verzi, iaurt, gălbenuş, untură de peşte, alge marine.
Leave a Comment