Deseori, o problema cu care ne confruntam atunci cand dorim sa alegem o tinuta vestimentara  este aceea de ne alege un accesoriu potrivit ţinutei. Ar trebui să ştii dacă toate acele brăţări dau un aspect prea incărcat sau dacă acei cercei care atârnă se potrivesc coafurii tale. Acestea sunt câteva întrebări importante, dar cea mai importantă este  dacă poţi sau nu să porţi un anumit colier pe linia decolteului tău. Este foarte uşor să porţi un colier foarte subtil, care nu se va observa din cauza bluzei, sau unul mare  care iese in evidenţă, dar intrebarea este cum se pot armoniza correct?

bottegaverde.ro

Primul lucru pe care trebuie să îl ai în vedere atunci când asortezi colierul cu decolteul tău este tipul de eveniment pentru care te-ai îmbrăcat. Dacă mergi la un  eveniment elegant, nu vei dori să porţi ceva prea mare sau prea sclipitor. Pentru ţinuta pe timp de zi poţi opta pentru piese jucăuşe şi mai puţin sofisticate. Acum că am scăpat de problema asta, te poţi gândi la ce colier vei purta.

Anchiorul este un tip de decolteu foarte des întâlnit la tricouri, maieuri şi rochii. Când alegi un colier pentru acest tip de decolteu, încearcă să optezi pentru unul până la jumatatea pieptului. Colierele mai scurte vor atrage atenţia către faţa ta, şi nu către decolteu iar colierul nu se pierde prin bluza ta. Nu este nimic atractiv în  a scoate mereu colierul din bluză. Poţi opta pentru ceva cu un pandantiv finuţ, cum ar fi o piatră preţioasă sau o perlă. Poţi alege un colier simplu din perle, în funcţie de ocazie. Dacă porţi o bluză foarte simplă, un colier mai mare, care iese în evidenţă, este de dorit.

Daca decolteul nu este foarte generos, cum ar fi cel situat aproape de linia gâtului, sunt potrivite colierele mai lungi. În acest fel, vei crea un look senzaţional pentru o bluză simplă, care ar fi prea banală. Maletele nu sunt chiar preferatele noastre deoarece este greu să găseşti un model care să fie feminin, dar dacă asortezi o maletă cu un colier lung din perle, vei obţine un efect impresionant garantat.

Dacă porţi o rochie sau un top fără bretele, trebuie să alegi un colier care stă foarte aproape de linia gâtului, fie că optezi pentru un lanţ cu pandantiv sau pentru nişte perle. Desigur, vei întâlni multe femei non-conformiste, care se abat de la reguli şi aleg să poarte coliere impunătoare. Nu este o idee tocmai rea deoarece pieptul şi umerii tăi goi nu vor distrage atenţia de la colier. Trebuie să ai mare grijă: dacă optezi pentru un colier încărcat, nu alege o rochie sau un top agresiv, cu foarte multe imprimeuri, deoarece cele două piese se vor bate cap în cap şi atrag atenţia într-un mod negativ.

answear.ro
Share: