De câte ori ai încercat să adormi numai să îl auzi pe cel de lângă tine sforăind? Sau de câte ori ți s-a spus că sforăi? Sforăitul nu este ceva ce poți controla, dar cert este că poate fi foarte deranjant uneori. Din fericire există soluții, unele mai invazive, altele foarte simple. Încearcă să le aplici pe cele simple înainte să iei o decizie drastică. S-ar putea ca problema ta să nu fie atât de gravă.
Fă un duș fierbinte înainte de culcare
Sforăitul apare atunci când căile respiratorii sunt restricționate în timpul somnului. În timpul zilei, corpul tău împiedică acest fenomen să se întâmple, dar în tipul nopții nu are atât de mult control. Un duș fierbinte, împreună cu o soluție salină specială, îți vor desfunda căile respiratorii, ceea ce va face ca aerul să intre mai ușor.
Schimbă-ți poziția în care dormi
Dacă dormi pe spate, cu fața în sus, limba ta împreună cu valul palatin vor pune presiune pe căile respiratorii, ceea ce va duce la sforăit. Încearcă să dormi pe o parte, sau pe burtă. Chiar dacă e greu la început, în timp te vei obișnui. Achiziționează o pernă tubulară pentru corp dacă întâmpini dificultăți în a dormi pe o parte.
Hidratează-te
Atunci când ești deshidratat, atât gura cât și nasul vor produce secreții care vor duce la sforăit. Dar să nu crezi că dacă bei apă înainte de culcare, problema va dispărea. Trebuie să te menții hidratat tot timpul. Multă apă înainte de culcare nu doar că nu va rezolva problema, ci doar îți va asigura multe călătorii la baie în timpul nopții.
Evită alcoolul înainte să te culci
Clar că nu o să pleci de la o petrecere la ora 7 doar pentru că sforăi și nu trebuie să bei alcool cu patru ore înainte de culcare. Doar că nu trebuie să consumi alcool frecvent. Alcoolul iți va relaxa mușchii gâtului până în punctul în care organismul nu îi va putea controla. Căile respiratorii vor deveni restricționate, fapt pentru care vei sforăi.
Încearcă benzile nazale anti-sforăit
Dacă soluțiile de mai sus nu funcționează, trebuie să treci la metode care tratează problema cu mai multă seriozitate. Benzile nazale, cele care se lipesc de nări și le țin deschise pe timpul nopții, s-au dovedit extrem de eficace în cazul unora. Poate funcționează și pentru tine. Nu știi până nu încerci. Le găsești la farmacie și nu sunt foarte scumpe.
Spray-uri nazale pe bază de soluție salină
Acestea funcționează pentru cei care sforăie din cauza congestionării nazale. Dacă problema își are rădăcina în altă parte, atunci spray-urile nu vor funcționa și pentru tine. Și pe acestea le găsești la farmacie fără rețetă medicală. Dar dacă vrei un spray nazal care să funcționeze cu siguranță, vorbește cu doctorul tău să îți elibereze o rețetă pentru un spray pe bază de steroizi.
Achiziționează-ți un umidificator
Atunci când aerul din camera în care dormi este uscat și cald, nasul tău va trebui să depună mai mult efort atunci când inspiri, ceea ce crește riscul de congestie nazală. Un umidificator îi va ușura munca, iar tu nu vei mai sforăi.
Mai sunt și alte soluții, precum dispozitive de purtat în timpul nopții, sau intervenții chirurgicale minore, dar cel mai indicat ar fi să o iei ușor și să apelezi la metode mai invazive abia atunci când soluțiile simple nu fac față situației.
Leave a Comment