O piele fină de la “mama natura” este o chestiune care ţine de moştenirea genetică. Însă se poate obţine un ten fin şi îngrijit prin activitati de intretinere a pielii potrivite pentru fiecare tip de ten. Mai jos sunt cateva sfaturi pentru a avea o piele fină ca mătasea.

bottegaverde.ro

-Produsele de îngrijire trebuie să fie adaptate tipului de piele. De aceea primul lucru ce trebuie facut este stabilirea tipului de piele – sensibilă, uscată, mixtă, grasă. Fiecare tip de piele are nevoie de o îngrijire specifică. Se impune, deci, o consultaţie dermatologică. Creme pentru corp şi faţă, produse de gomaj, geluri de duş, lapte demachiant – pentru fiecare există versiuni potrivite fiecărui tip de ten. Foloseşte exact ceea ce se potriveşte tenului tău.

-Alege machiajul uşor. Există pe piaţă din ce în ce mai multe produse dermato-cosmetice. Însă acoperirea pielii cu straturi şi straturi de fond de ten nu este o idee bună. Pielea trebuie lăsată să respire. Machiază-te cu moderaţie şi alege produse de bună calitate.

-Demachierea este obligatorie. Epiderma se regenerează, iar pentru a face acest lucru ea trebuie să fie curăţată şi lăsată să respire. În mod ideal, demachierea trebuie să se facă de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, chiar dacă nu folosiţi produse de machiaj, pentru a elimina urmele de praf, poluare, transpiraţia etc.

-Hidratarea. Pentru a avea piele fină trebuie să ai grijă ca pielea să fie hidratată şi din interior, şi din exterior. Regula este valabilă atât pentru ten, cât şi pentru pielea restului corpului. Pentru hidratare, se bea zilnic o cantitate de apă de 1,5-2 litri (acest lucru permite şi eliminarea toxinelor, care dau tenului un aspect tern). Apoi vin crema, gelurile de duş hrănitoare şi produsele de machiaj cu substanţe active hidratante.

Alimentaţia. Alimentele prăjite şi grăsimile pot provoca apariţia coşurilor şi a altor imperfecţiuni. Alegeţi fructe şi legume proaspete, ceai verde, bogat în antioxidanţi – inamicii pielii ridate. Unele uleiuri (rapiţă, nuci etc.) şi unele tipuri de peşte (somon, macrou) conţin acizi graşi Omega 3 şi 6, care ajută la menţinerea supleţii pielii. Morcovii, roşiile şi alte alimente bogate în betacaroten asigură o piele frumoasă tot timpul anului.

-Somnul. Mersul la culcare devreme. Opt ore de somn reprezintă garanţia unui ten frumos – alungă oboseala, cearcănele, pungile de sub ochi, stresul, pe scurt, celulele epidermei se regenerează și îți garanteaza o piele fină.

-Igiena vieţii. Un pahar cu vin roşu are proprietăţi antioxidante. Însă excesul de alcool dăunează pielii, pentru că o deshidratează şi elimină elasticitatea ei. Tutunul contribuie la apariţia aspectului tern şi a ridurilor. Sportul este benefic pentru circulaţia sanguină şi ajută la eliminarea toxinelor.

-Hrănirea pielii. Pielea nu are nevoie doar de hidratare, ci şi de hrănire, mai ales dacă este uscată. Alimentele pe care le consumi au un rol important. Însă şi anumite produse pot hrăni pielea prin acţiunea externă: unturile şi uleiurile vegetale, cu beneficii excelente pentru piele.

answear.ro
Share: