Anotimpul rece are farmecul sau, mai ales de peisajele de basm cu ninsoare si zapada. Insa pe frig, buzele au de suferit, de aceea trebuie să fie îngrijite atent pentru a-şi păstra catifelarea. Umezeala şi temperaturile scăzute sunt cei mai aprigi agresori ai pielii sensibile a buzelor, dar, cu puţin efort, se pot menţine suple cât va fi frig. Calea spre catifelare este sigură, însă trebuie respectata pas cu pas şi evitate pe cat posibil sursele de uscăciune.
Hidratare înainte de curăţare
Dacă tenul tău este gras şi foloseşti substanţe care usucă pielea, e posibil ca acestea să ajungă pe buze. Iar demachiantele lichide sau apa tonică usucă buzele lipsite de apărarea glandelor sebacee. Uleiul de măsline, de argan, de seminţe de struguri şi untul de cacao sunt soluţii naturale foarte eficiente pentru a le proteja înainte de curăţarea pielii. Dacă nu ai nimic la îndemână, le salvează şi un balsam obişnuit.
Protecţia impotriva frigului
Ce senzaţie neplăcută aveai în copilărie când mama îţi lega fularul la gură în zilele friguroase, dar astfel buzele sunt protejate. Dacă nu porţi fular, acoperă-le lejer cu o eşarfă, ca vântul să nu le biciuiască.
Alimentatia adecvata
Mâncărurile sărate şi picante irită şi usucă buzele. Nimeni nu zice să renunţi la aceste preparate savuroase, ci doar să-ţi protejezi buzele cu un balsam înainte să mănânci.
Nu uita de protectia solara (FPS)
Chiar dacă nu e vară şi nu stai la plajă, buzele au nevoie de protecţie în faţa razelor ultraviolete. Aceste variante de balsam nu hidratează şi nu se aplică atunci când buzele sunt deja crăpate, ci trebuie folosite pentru a preveni uscăciunea buzelor şi a le păstra moi şi netede.
Foloseste rujuri cremoase.
Când temperaturile sunt scăzute şi mai ales când scad sub zero grade, e bine ca rujurile să aibă o formulă cremoasă şi puternic hidratantă. Mergi pe variantele cu balsam sau cu acid hialuronic.
Exfoliere
Combină un vârf de cuţit de zahăr cu un pic de ulei de măsline. Cu acest amestec, masează buzele cu mişcări circulare, apoi clăteşte. Îţi recomandăm această exfoliere hrănitoare şi hidratantă de două ori pe săptămână.
Foloseste des balsamul
Pentru că nu sunt scumpe şi au efect rapid de hidratare, merită să cumperi câteva şi să ţii un balsam în geantă, altul acasă şi unul la serviciu, să-ţi fie mereu la îndemână şi să le foloseşti la cel mai mic semn că buzele se usucă.
Leave a Comment